Ramona Bădescu mărturisește că a fost încă din copilărie fascinată de regretatul Alain Delon, iar ulterior, românca a avut marele noroc să se întâlnească cu el.
A fost un vis devenit realitate pentru ea, mai ales că, recunoaște actrița, dormea „cu poza lui sub pernă”. Dar cum a fost întâlnirea cu marele actor?
Ei bine, ea a povestit, în emisiunea lui Denise Rifai, „40 de întrebări”, că întâlnirea a fost una emoționantă, dar că între cei doi nu a existat o poveste de dragoste.
„Am fost sedusă și abandonată, cum se zice. Nu, eram atât de emoționată când l-am văzut la Veneția. Dimineața, când mă fardam, eram la machiaj, a deschis ușa și a spus: «Bonjour, Ramona!». M-am uitat în jur, eu eram Ramona! Eram așa de uimită că îmi știa numele! Nu a vrut să meargă să mănânce la restaurant, a rămas cu noi, cu echipa.
A fost foarte friendly, foarte modest. Mă uitam la el ca la un vis. Dormeam cu fotografiile lui sub pernă când eram mică. Din păcate nu a fost nicio iubire între noi. Să fiu sinceră, mi-aș fi dorit pentru că îmi plăcea foarte mult”, a povestit Ramona Bădescu.
Deși multă lume romantizează întâlnirile de acest tip, Bădescu spune că nu i-a plăcut pe toți bărbații pe care i-a întâlnit.
Ramona Bădescu a mai povestit și care a fost actorul care a impresionat-o cel mai mult atunci când l-a întâlnit pentru prima dată.
„Nu cu toții bărbații pe care i-am plăcut am avut o iubire și nu de toți bărbații pe care i-am cunoscut m-am îndrăgostit. Mie îmi plac lucrurile dificile, îmi place ca bărbatul pe care îl am în față să nu mă bage în seamă. Nu suport bărbații care vin la mine și care își spun iubirea pentru mine și care sunt emoționați că mă văd. În momentul ăla au pierdut. Mi-a plăcut cel mai mult de Jack Nicholson. Când m-a privit, m-am topit”, a mai povestit ea pentru Denise Rifai.
Alain Delon, unul dintre cei mai reprezentativi actori ai cinematografiei franceze, a murit duminică, 18 august, la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut de către cei trei copii ai săi, într-o declarație comună pentru AFP.